Ma intreb cateodata ce meserie ar fi avut Eminescu daca ne-ar fi fost contemporan. Creative director, probabil? Copywriter? Sau un bautor de minti la Cafeneaua Scriitorilor, cot la cot cu multii poeti care nu isi mai gasesc urechi in care sa toarne licoarea dulce a lirismului in vremurile de acum. Cert e ca fiecare dintre noi, cei care incercam cel putin sa aducem un suflu nou in publicitatea mioritica, ar trebui sa reciteasca in anumite momente “Epigonii”. Si sa inteleaga acel resort critic si deopotriva revolutionar, impregnat de un curaj teribil la acea vreme, care l-a determinat pe Eminescu sa scrie acea poezie.

Revenind la prezent, post-ul de fata spera sa fie ultimul care trateaza recenta poveste in care sunt implicate Papaya advertising, sindicatul politistilor si RAC. Ce e Papaya? Un fruct exotic si o prezenta la fel de exotica pe piata noastra. De cativa ani creste si pe cernoziomul romanesc, aducand miasme de bine si idei proaspete si sincere in peisajul publicitar imbacsit deja de retete si meniuri care de care mai fumate. O mana de oameni care au reusit, in ciuda unui nomenclator restrans, dar cu un efort bine sustinut, sa creeze mai multe spoturi care ne-au staruit pe retina cred ca suficient de mult timp cat sa stim sa identificam un produs dintre o mie. La raft, la ghiseu sau pe strada. Pe langa produse de publicitate foarte inspirate pe care le puteti vedea pe larg accesand clipuri_agentii_de_publicitate_88.html , ultima creatie care le apartine este seria de spoturi la Cava d’Oro, un brandy romanesc care probabil va face deliciul consumatorilor din speluncile de la sate si nu numai, in aceeasi masura in care seria sus-amintita a facut deliciul publicitarilor de peste tot (indraznesc sa cred). In afara de mica inconsecventa data de faptul ca twist-ul acestor prime doua spoturi (se zvoneste ca va fi si un al treilea) e condimentat cu cateva boabe de franceza si francezi, pe cand numele Cava d’Oro suna cumva a italiana, ele sunt absolut (ma repet, dar asta e) delicioase. Bravo Tiderle & l’équipe!

Sa trecem la RAC. Simtim de ceva vreme ca advertising-ul de pe la noi, ca mai orice lucru caruia i se aplica o mana de diacritice si trei puncte dupa headline, devine tributar neaosului tipar de motricitate “un pas inainte si doi inapoi” insa mai simtim si ca mana lunga a legilor (de)ontologiei specifice domeniului se baga din ce in ce mai des in buzunarele nepotrivite. In cazul recent, ea s-a bagat in buzunarul plin de papaya. Unde s-au manjit rau de tot, pentru ca, din noroc porcesc, divina interventie sau buget restrans, planul de difuzare media a spotului pangarit de colaborationistii RAC si sindicatul sticletilor se terminase cu brio cu o zi inainte de interzicerea acestuia. TZEAPAAAAAAAAA! Punct ochit, punct nelovit. Mai mult de atat, sustinerea pe care RAC o astepta din partea GigaMegaTerraExtraSuperMulttemutului CNA, paraditeur officiel de spoturi, cu o lunga lista de vrajitoare arse in Salemdvertising-ul romanesc, nu a venit nicicum. Contrar, CNA a dat aviz pozitiv de difuzare spotului Cava d”Oro, lasandu-ne macar speranta ca avem o sansa-doua sa dam vreodata pe sticla ceva “unsafe” in safeuiala institutionalizata de pe-aici. Din nou, TZEAPAAAAAAAAA! CNA-ul, daca imi aduc bine aminte, a fost un organism dormant pentru ceva vreme, pana cand, la un moment dat acu’ cativa ani, s-a trezit din hibernare si a inceput sa dea la joalne cum si cui putea, de la televiziuni de intersectie gen OTV pana la mahari de festival gen Leo Burnett. Dupa cazne lungi, certuri cu spume si manuale de injuraturi scrise dupa autodictare, dupa replici neprimite la acuze grave cum ar fi cea de cenzura a libertatii de expresie si de circulatie a ideilor, dupa ce s-a mai dat la fund nitel dupa moartea lui Ralu Filip (Dumnezeu sa-l ierte), CNA are din ‘99 un baby brother. Un RAC. Vor face cele doua organe de control dribling, joc de glezne, pase si tandemuri strategice pe terenul advertisingului incat nimeni sa nu se prinda de unde a rasarit amenda / interdictia, sau publicitatea romaneasca a devenit din cale-afara de spurcata si grobiana si atenteaza pe zi ce trece la pervertirea morala a consumatorului? Un raspuns greu de dat, la o intrebare pe care probabil nu o vom pune niciodata cui trebuie. Cert e ca daca CNA-ul era omul cu “benoclul” care scruta necontenit sticla noastra cea de toate zilele, RAC-ul probabil ca se doreste a fi “lunetistul” publicitatii romanesti, supranumit si “de elita”, avand in vedere ca tintele sale sunt, din nefericire, unele dintre cele mai creative si bine facute spoturi. Mai nasol este ca la capataiul creativitatii noastre vegheaza o mana zdravana de clienti presarata pe alocuri cu cate un publicitar (pentru ca A-ul din RAC sa se justifice si el cumva). Aici vedeti si cine sunt staretii despre care vorbeam: team.php . Pe prima pagina a site-ului RAC troneaza un reminder. Dragalas, un post-it infipt intr-un panou imaginar, ne aminteste cum sa ne plangem de capra altuia atunci cand capra noastra crapa capul creativilor in patru. Poate ca RAC vine de drept de la Romanian Advertising Censors, lucru care i-ar situa astfel in tagma organizatiilor care chiar isi fac bine si cu zel treaba lor cotidiana, fara sa creeze “impresia” ca ar fi doar niste moftangii cusuti cu ata alba.

Sau poate ca distinsul membru RAC din partea PROTV nu si-a servit pauzele publicitare cu delicatesa Cava d’Oro (speculez, nestiind canalele de difuzare ale spotului cu pricina). Insa nici nu pot sa cred cred ca cineva ar lua o masura atat de “bad-4-business” daca spotul ar fi fost difuzat si pe canalul pe care-l reprezinta. Caci astfel am fi suedezi iar Romania ar fi membru permanent G8. Si cam atat as vrea sa spun despre cenzura si cenzuragii, lasadu-va pe Dvs. sa trageti concluziile care va sunt pe plac.

Sa dam o mica raita si pe la plangareti. Paratorii au fost cei de la SNPPC (Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual), un sindicat respectabil, a carui prezenta in presa va las sa o descoperiti si singuri la presa_rom.html . Sa nu ii categorisim drept refractari, recalcitranti sau procesomani, dar sa ne raportam la starea de spirit a poporului nostru, completata si de mica celula etern beligeranta intrupata de noi, publicitarii. Stie oare vreunul din domnii politisti vreun banc cu ei insisi? Presupun ca da. Sunt ferm convins (si am si surse) ca o parte dintre ei chiar sunt suficienti de iluminati incat sa poata rade cu pofta la aceste bancuri. Un bun prieten de-al meu, politist din tata in fiu, a fost in studentie dealer-ul meu principal de bancuri cu politisti. Deci, in concluzie, starea romaneasca de spirit postuleaza faptul ca pana si politistii pot rade la bancuri cu politisti. Cuvantul “Taran”. Un substantiv comun, adus de catre mediile urbane spre peioratie. Cand zici taran zici necioplit. SI nu numai in romana, ci in mai toate tarile lumii asteia. Un termen dur, ce-i drept, dar pe deplin ilariant atunci cand e spus cu talc si sete de gluma de catre nimeni altii decat niste… tarani get-beget. Asta-i si poanta, stimati politisti. Stimati membri RAC. Stimati stigmatizanti. Ar trebui oare ca Ambasada Frantei sa interzica si al doilea spot Cava d’Oro pe motiv de xenofobie? Sau sa inregistram plangeri din parte Sindicatului Barmanilor de Pretutindeni si Nicaieri? Sau sa primim in inspectie WWF pentru a se convinge ca acel cal care da cu spatele e chiar un cal destept sau cel putin bine dresat? Sau sa ne uitam la adevarata natura a spotului si la umorul ce rezida in dialogul celor doi tarani “upgradati” care isi aduc un strop de stil in viata? Caci e nasol de tot daca la intrebarea “Ce esti?” putem sa raspundem doar cu “politist, doctor, art director sau yogin”. Si e si blasfemist, cata vreme Dumnezeu ne-a facut oameni. Ca o paralela la cele scrise pana acum: membrii RAC pot fi numiti racketzi?

>>>>>>>>:)) ) ) ) ) ) ) ) ) ) ) ) ) ) ) ) >>>>>>>>

Constat ca atat capra mea cat si capra vecinului sunt mari amatoare de bere. Proasta in speta, dar bere. Asa ca mi-as dori sa moara berea vecinului decat capra mea. Astea fiind spuse, sa trecem la subiect.

Cum deja v-ati imaginat probabil, e vorba de nou nascutul conflict intre Bergenbier si Stejar, apanaj al mai vechiului conflict de prin festivaluri Leo vs. Next. Ce a facut Leo? A raspuns unui cunundrum mai vechi al barbatilor (in speta romani) care intotdeauna s-au intrebat de ce nu exista si o zi a barbatului devreme ce exista una a femeii. Mai ales ca in Vest exista. Personal am propus ideea asta la 3 clienti, insa fara finalizare. Bravo, Burnett! Veni! Vidi! Vici! La urma urmei e meritul vanzatorului unei idei, nu al creatorului, caci cam asa se desfasoara o actiune in advertisingul romanesc. Ca o paralela la cele spuse pana acum, ma intreb daca nu ar fi bine ca publicitatea romaneasca sa se numeasca ADVERTEASING, nu ADVERTISING. Poate ca e bine de notat lucrul asta. In orice caz, Leo a facut o trebusoara buna cu inregistrarea zilei barbatilor mioritici (5mai, pt. necunoscatori) la OSIM. Barfele spun ca Ziua Barbatului a fost inregistrata la OSIM chiar de catre Bergenbier, fara acordul agentiei, care si-ar fi dorit sa o inregistreze ea insasi si de sine statator, ca, de, mariajul cu clientul poate oricand sa se sfarseasca, iar o ocazie ca Ziua Barbatului poate fi oricand aplicata altor produse cu “audienta” masculina. Repet, e o barfa, insa suna destul de plauzibil (si mioritic). Bergenbier si Leo si-au facut de cap de 5 mai anul trecut, lansand o campanie nationala destul de buna, care a luat si niscaiva premii si a semnat pe veci legatura intre barbatul badaran, roman, misogin, großian si cu putza mica (de la atata bere, obviously) si berea muntenilor, Bergenbier. Acum vine contraatacul Next. Apare un tip flecar, care incearca un monolog cu miros vag de spotul de lansare Cola Zero sau de monologul lui Tom Cruise din Magnolia, adunat sub forma unei auto-ode a barbatului roman. Barbat roman la fel de misogin si badaran, clar heterosexual si stabil la casa lui alaturi de una din multele femei cu anduranta nemasurata. Care tranteste mamaliga cu liberul arbitru spre final. Cica unii au lansat ZB. Unii cu o bere. Dar a noastra e mai tare. Cea mai tare. Ea nu are-asemanare. Punct si pe www.

Nasol de tot. Ma uitam pe video acum cativa ani la niste spoturi de pe televiziunile prin cablu americane aduse de un prieten din State. Si vedeam acolo patronul unui magazinas care se protzapea in fata camerei impreuna cu familia si incepea de zor sa-l ocarasca pe patronul concurent din zona. Ca la ala preturile sunt nasoale, ca la ala produsele sunt mai naspa, ca ala nu face ce face el pentru consumatori. Mai trecea cate un client care-l pupa pe bojoci multumindu-i pentru ca exista, apoi spotul se termina intr-o eterna brandare, un zambet si-o floare. Apoi am vazut spoturile Pepsi Vs. Coca Cola. Sau Mac Vs. PC. La fel de anticoncurentiale. Dar foarte tari. Amintiti-va spotul cu Hendrix, spotul cu aia mica de comanda un Pepsi in barul de mafioti (si slaba franciza Pepsi Light, difuzata si in Mioritzaland), ciclul de spoturi cu distribuitorii de Pepsi si Cola la acelasi bar sau la promotia de Craciun, spotul cu baiatul pitic si automatul de Cola & Pepsi, etc. Citind pe vremea aia despre teorii anticoncurentiale, am notat un paragraf care ne oferea o sintagma universal valabila (dupa spusele lor) “audienta fidelizata nu tradeaza brand-ul”, deci un fan Cola ar rade la un spot in care Pepsi ii ia in deradere bautura preferata si invers, insa nu l-ar determina sa schimbe brand-ul. Dar asta se intampla in America, o tara in care doar cele mai tari brand-uri rezista timpului, o tara cu un secol si mai bine de comunicare de marketing, o tara aparent libera si fara grijile financiare de zi cu zi ale romanului, momentan incapabil sa devina fidel si suportiv unui brand anume. Si inca ceva: daca dai in cap, da-o cu stil. Poate ca nu e cea mai buna formulare a ideii de campanie anticoncurentiala, insa atunci cand faci o manevra brutala impotriva unui brand deja marketat pe o anume traiectorie incercand sa furi pe cat se poate capital de imagine si audienta, fa-o cu stil. Nu genera simbionti si licheni publicitari, pozitioneaza-ti mai intai brandul si fii creativ. Incep sa vorbesc ca Bernbach si asta nu-mi face placere, intrucat credeam ca traiesc intr-o tara in care o agentie ca Next, pe care o respectam fie doar si pentru delicioasa serie Unirea, are suficienta maturitate si putere creativa pentru a nu recurge la maradonisme si tot soiul de buimaceli pe TV pentru a-si adjudeca ce? O campanie insipida, coioasa in sensul de inflamatorie si doar atat. Noul teritoriu masculin a fost cu adevarat prejudiciat si intzarcat la mameloanele a doua beri poshircoase din care tot poporul va suge on si off-line pe 5 mai si dupa.

Indemnul meu e sa beti Leffe. In pahar cu buza larga, gen cupa. Servit rece. Cu prietenii. Prietenii care stiu de ce a fi barbat nu e totuna cu a fi bou. Noroc!

>>>>>>>>>> Coca Cola vs. Pepsi. Si invers:) >>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Ciresica zilei de azi: publicitatea pe imobiliare.

Nu stiu altii cum sunt, insa eu imi simt spatiul vital invadat de aceste pleduri imprimate carora li se spune mesh-uri din partea clientilor/agentiilor care le savarsesc. Am ajuns sa ma inspaimant si sa ma simt sarac de tot atunci cand vad cu cata usurinta mi se comunica ca odata la doua luni castig de-abia un metru patrat de “development” in centrul capitalei. Centru care se muta de la campanie la campanie dupa bunul plac al creativilor care cardasesc intru crearea acestora. Ultima data centrul Capitalei se plimba agale intre Dristor si Titan. Poate ca l-ati vazut. Era mic, chel, purta o zanganea mare la gat si de la el ajungeai oriunde in doar 10 minute.

Prefixul “numai” e omniprezent. Atat in a desemna unicitatea proiectului cat si a pretului. E “un must have” al oricarei campanii pe imobiliare ca de, se vinde off-plan. Off plan, tradus freestyle, inseamna “da-l dracului de plan” desi se doreste tradus “pe hartie”. Adica. Se creeaza un plot (asa se numesc miristile pe care nu dadeai acum vreo zece ani doi bani si care erau intestate cu dejectii industrial/umane, case prapadite, desperados sau droghishti). Upgrade-ul de la miriste la plot va face ca acolo sa creasca o flora mirobolanta, menita sa teleporteze Bucurestiul la tropice: trandafiri, asmite, lalele, bullshitarele de Parma si cacarezi de Sicilia. Gunoaiele odinioara etajate pe aceste plot-uri asemeni unor geode ale civilizatiei ruralizate specifica locului s-au cristalizat in diamante, smaralde, rubine si tot soiul de oglinjoare de aburit aborigeni cu ele. Si asta doar e introducerea in tema. Sa o luam pe puncte.

1. Botezul. Numit de unii naming, de altii branding si de altii altora *****, numele la romani sunt in continua crestere in varietate, in functie de ce tzunami-uri cosmopolite ne scalda identitatea (sic) nationala. Asadar, dupa invazia Isaurelor, Ermenegildelor si uratelor pe nume Betty, dupa princiarele sufixuri “de la Valcea, Craiova, Sovata, Cernobal” sau “Minune”, “de Vito”, “Salam” si “Vijelie” care completeaza eroisme lingvistice gen “Addy, Sexxy, Supermana, Tractorina, Mercedessa, Hermiona si Aripoter”, a venit multasteptatul rand al fanteziilor publicitare. cum ar spune un amic de-al meu: “Fantezii de porc, cat ai zice peste”. Si publicitarii sunt pe target. Stiu romgleza (limbaj obtinut printr-o fuziune vie si totodata inerta intre engleza si romana, a carui ramura business poarta mai nou numele de “afacereza”) si boteaza in apa Dambovitei mai ceva ca Ioan Botezatorul la Iordan. Toate cele bune. Suntem nascuti poeti / creativi / genii. Ce mai, o parabola latina intr-o lume turco-slavo-ungro-finica. Un miraj cu barza, viezure si branza intre maladetzuri rusesti si nemtudomuri maghiare. Slava noua. Sa revenim insa la nazdravaniile epice care vor sta pe frontispiciile palatelor multietajate in care vom trai, iubi si eventual muri de acum inainte. In primul rand trebuie sa specific ca nu suntem impotriva aducerii de neologisme publicitare in limba romana. Lucrand in industrie, acest lucru poate fi chiar benefic. Dar sa incluzi in nomenclator mutanti ca “Obor Tower” (in categorie pot functiona probabil si sintagmele Talcioc Tower sau Aprozar Apartments), “Asmita Gardens” (needless to say, mie imi suna a injuratura, iar traditia horticola a romanilor nu cred ca include buna cunoastere a florilor numite asmite), “Eminescu View” (ca de-ar fi vazut bunul Eminescu cred ca se lasa de scris), “Octopus Garden” (O gradina plina cu tot soiul de oratanii, probabil. Caracatite incluse. Care de obicei cresc primavara in gradinile bucurestenilor, in caz ca nu stiati), “Mediteraneo-Voluntari” (pentru cei care nu au fost vreodata in Voluntari, feriti-va de briza puternica avand un inconfundabil iz mediteranean. Combinat cu izul de carne statuta din macelariile Halal din zona sau cu mirosul de martoage jilave ce cara fiaaaaare veeeeechi luuuu – aa – aa – m pret de-o viata de cal. Va va lovi in plex, cu siguranta). Si aici nu vreau sa ma refer doar la numele flagrant regurgitate si reciclate dupa ore de brainstorming perdant prezentate mai sus. Ci si la banalitatile specifice industriei (North, West, East, South, Central, Park, Sunset, Sunrise, Bull, Shit, etc.). Ci si la logotipurile de tip scorneala junioristica cu atac la fonturi-mocca.regie.ro. Ci si la sloganele naftalinicioase si borhotice (in Moldova, borhot este denumirea data compozitiei care sta la baza distilarii spirtoaselor. n.a.), client-oriented si fara pic de aplomb la audienta. E greu sa descrii in cateva randuri tot amalgamul de fantezii bezmetice tiparite si mediatizate din nefericire inca prea ieftin pe toate gardurile, insa trebuie de retinut urmatorul fenomen: investitia unei familii normale (care ajunge la un maximum de 1500 de euro pe luna venit cumulat si care va plati pana om incaleca pe-o sa la rambursarea unui credit ipotecar sau imobiliar) este tratata ca o virgulita de fecale intinsa pe faianta unei bai publice. Luata in deradere, jucata la cap cu maiestria condeielor publicitare si a pensulelor 3D cu miasme de Photoshop ieftin, trasa cu presul in pozitionari mincinoase cu alura de accesibil-mocca-la prima mana, terfelita in ad-uri asa zise de presa completate de brosuri extravagante cu embosari, UV-uri, argintari si o droaie de speciale, si apoi lasata sa imbatraneasca intr-un apartament construit cu intarziere, cu hibe, cu bani putini. RESPECT YOUR AUDIENCE. Intr-o era a comunicarii rapide si de masa, iertata fie-mi interventia, aceasta ar trebui sa constituie a 11-a porunca. Si totusi nu e.

2. Campania. Deja nu mai sunt multe de spus. Se ia un logo fandosit, scremut, lasciv si totodata flamboiant. Se aplica in dreapta jos. Pe o banda lata. Lata cat sa-ncapa enshpe alte logo-uri, enshpe descriptoare si un body text laudativo-latos. Se protapeste central o randare 3D. Apoi se fura copaci, oameni (preferabil business-like), copii de asemenea. Din eterna baza de imagini Google s.r.l. Se lipesc in Photoshop. Apoi se alege un brand icon. Dupa gust, el poate fi: o floare, o gravida, un fluture, un cacarez, etc. Se aplica cat mai mare undeva in zona de jos a imaginii 3D. Se da flatten si se joaca putin din curbe (Photoshoparii cunoaste). Se parasuteaza un headline deasupra. Categoria light smartness (trad. libera: Hi hi hi & ha x 3). Si se specifica intr-un tag distanta fata de centrul urbei. In conditii de laborator, fireste, sau cu un monopost pe-o strada goala si cu umiditate sau indice de frictiune in aer tinzand spre un zero ideal. Se da in tipar. Se declina pe brosura. Multe poze. Tone. Shutterstock, home made, Dreamstime, Fotolia, toate la cca 50-100 de euro). Apoi iese mesh-ul. Un ad de presa marit. Incepe faza 2. Se comunica pretul. De obicei, cel mai mic, pentru cel mai low apartament. Faza 3. Se face un teasing pe fata: “Am vandut 99.(9)% din apartamente. Grabeste-te!” Apoi moare. Si logo. Si naming. Si slogan. Si campanie. Si tot. Efemerul publicitatii imobiliare insa este aplicat unor produse care costa 2 salarii medii per metru patrat. Si totusi se numeste advertising.

Se face cam o ora de cand am aterizat de la job direct in fata calculatorului. Cam nasol, nu? Astia suntem noi, publicitarii. Unii avem o viata mai plina decat ceilalti, unii avem doar o viata. Cateodata insa, viata este doar un itinerariu oscilant, brandat, pe target, cu un tagline mare scris sub un logo bine proportionat; e un key visual cu sau fara copii, vesel sau mobilizator, un call-to-action scremut sau infipt direct intre scarita, ciocan si nicovala. Va recunoasteti? Poate ca nu. E greu sa te spovedesti on-line si este si mai greu sa accepti ca esti acel continut invizibil al unui ambalaj marketat sub strigatorul headline : GET A LIFE! (you, idiot, n.a.). Nu va voi scrie mai multe pe tema asta. E propria mea carte de vizita din agentia numita “viata”.

Advershave este un blog politic. Se doreste un analist fara mila a fenomenului publicitar in general si al celui autohton, in special. Se doreste a fi chiar un BAU BAU al celor care se acopera cu straiele PR-ului de fiecare data cand creativitatea lor da cu capul in zid. Nu exista scuze pentru o creatie proasta. Nici macar eternul “the client made us do it”, nici macar “low-bugetita cronica” si nici macar “wow-wow-wow-ul” corporatist si bla-blaistic invocat de marile agentii. Creatia este libera, publicitatea este o aplicare vie a acestui dat divin iar risipa acestui har ar trebui introdusa in Codul Penal. Si aplicata.

Daca ar exista o inchisoare (“estetologica” sa-i zicem), in care poti fi intemnitat pe motiv de calofilie, hedonism, idolatrie de sine sau de aplicare abuziva a desuetului, dragutului si frivolului, poate ca si noi ne-am numara printre ocnasi. Ca atare, acest blog se doreste a fi obiectiv, atat critic cat si autocritic, in care vor fi cenzurate doar comentariile obscene si de nivel josnic. In rest, ne dorim libertate totala a ideilor, o gandire vie si activa si un suflu critic proaspat, menit sa scape lumea publicitatii de carii, de procente, de “destroyer-e”, de “nou” de “de 10 ani pentru tine” de “cel mai” si de tot ce se cristalizeaza pe zi ce trece sub forma unor clisee de nepatruns. Fiind la randul nostru consumatori fara doar si poate, trebuie sa ne respectam audienta. Sa ii dam motive sa cumpere atat un produs advertizat corect cat si o idee publicitara care il trateze cu respect.

Campaniile care vor fi supuse de-a lungul timpului filtrului nostru critic (de bine si de rau) vor fi alese pe baza unui singur si sigur criteriu: creatie au ba. Nu vom porni cruciade impotriva agentiilor, nu vom tine partea nimanui iar dreptul la aparare si opinie va fi intotdeauna o litera de lege. Chiar daca suna cheguevaristic si oarecum pompierist, aceste paragrafe sunt un agreement simplificat, scris in acest prim post al blogului pentru a inlesni un trafic de opinii constructiv si fertil in ceea ce va urma.

Disclaimer: logo-ul Advershave nu este un atac la adresa McDonald’s™. Este o satira, deci trebuie tratat ca atare. Ronald McDonald™ este un icon publicitar cunoscut in intreaga lume, iar folosirea unei replici a sale in acest context este pur conceptuala. Administratorii acestui blog declara pe propria raspundere ca folosirea acestei imagini nu are un caracter denigrator si nu isi doresc aducerea de prejudicii de imagine companiei McDonald’s™.